Jurnaliștii israelieni specializați pe industria vitivinicolă: ”Vinurile din Republica Moldova au un potențial înalt pe piața din Israel”
1 noiembrie 2021, Tel Aviv – 15 jurnaliști israelieni specializați în industria vitivinicolă au participat la degustarea vinurilor Purcari. Evenimentul a fost organizat de către Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel și compania importatoare Purcari Israel ca parte a agendei de promovare a priorităților diplomației economice. Urmare degustării organizate, publicul larg din Israel va putea să descopere potențialul brandului de țară - “Vinul Moldovei - o legendă vie”, prin intermediul publicațiilor Maariv, Yedioth Ahronoth, Walla, Globes, Ynet.
În debutul evenimentului, însărcinatul cu afaceri ad interim al Republicii Moldova în Statul Israel, Alex Roitman, a menționat: “Sunt onorat de prezența într-un număr atât de mare la degustarea vinurilor moldovenești. Această acțiune de promovare a imaginii Republicii Moldova prin intermediul produsului competitiv pe piața internațională, Vinul Moldovei, vine să fortifice prezența industriei vitivinicole din țara noastră dar totodată promovează Republica Moldova și oamenii săi”.
Vorbind despre rolul diplomației economice și promovarea produselor moldovenești pe piața israeliană, diplomatul a subliniat: ”Vinurile Moldovei își câștigă locul pe piața israeliană și acest fapt nu poate decât să mă bucure. Evenimentul de astăzi reprezintă doar una din acțiunile pe care misiunea diplomatică le organizează pentru a face cunoscută Moldova în Israel dintr-o nouă perspectivă”.
Reprezentantul companiei Purcari Israel, Vladimir Lvovsky, a făcut o succintă prezentare a vinurilor moldovenești subliniind: ”Totul a început dintr-o idee și un vis de a aduce în Israel vinurile Purcari, pe care cu toții le iubim foarte mult. Acum facem un nou pas în promovarea brandului moldovenesc și sperăm că acest început îndrăzneț va avea o dezvoltare pe măsură”.
Participanții la eveniment au fost salutați și de către Ran Shmueli, un bucătar-șef israelian de talie internațională, care a remarcat calitatea vinurilor moldovenești. Degustarea a fost realizată de către somelierul vinăriei Purcari. Producătorii moldoveni de vinuri cointeresați în promovarea produselor sale în Statul Israel pot apela pentru sprijin la Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel pentru organizarea evenimentelor similare. Adresa electronică: : tel-aviv@mfa.gov.md.