Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel

A A A

Restricții în zilele de odihnă pentru îngrijitorii străini la domiciliu (metapelet)

Publicat:Tue, 12/05/2020 - 11:18

Ministerul israelian al Sănătății, în conformitate cu Regulamentele naționale de sănătate (privind izolarea la domiciliu și prevederile generale din anul 2020), vine cu următoarele clarificări cu privire la sejurul, în zilele de odihnă, inclusiv pe timp de noapte, pentru îngrijitorii străini (metapelet), care oferă îngrijire directă pentru angajatorii în vârstă și cu handicap.

Astfel, îngrijitorul străin care intenționează să petreacă zilele de odihnă în afara casei angajatorului, nu poate folosi în acest scop apartamente comunale, unde locuiesc grupuri de alte persoane străine.

Opțiunile pentru zilele de odihnă ale îngrijitorului, inclusiv pe timp de noapte, sunt următoarele:

  1. Îngrijitorul poate rămâne la domiciliul angajatorului.
  2. Îngrijitorul poate petrece zilele de odihnă, singur, într-un alt loc decât domiciliul angajatorului, într-o casă de oaspeți separată (la sol).
  3. Îngrijitorul poate să se cazeze și să stea peste noapte cu o persoană sau un grup de persoane, care locuiesc în mod regulat împreună, așa cum este stabilit în reglementările Ministerului Sănătății (de exemplu - cu un alt grup de familie sau cu un prieten care de obicei locuiește singur).

Ministerul Sănătății subliniază că îngrijitorul nu se poate caza sau petrece noaptea în apartamente comunale, așa cum se întâmpla anterior în cazul îngrijitorilor în zilele de odihnă. Utilizarea unor locuințe comune de acest tip este o încălcare a reglementărilor de sănătate, care nu permit întâlnirile a mai mult de două grupuri familiale sub același acoperiș.